Palatul Telefoanelor un simbol al Bucurestiului
Consolidarea si restaurarea Palatului Telefoanelor reprezinta, in cifre, in ani si in implicare umana, cel mai amplu proiect de consolidare din Bucurestiul tuturor vremurilor.
Situat in centrul Bucurestiului, pe Calea Victoriei, este un simbol al arhitecturii, dar si un punct de referinta al "Micului Paris". Palatul Telefoanelor, ridicat in anii 1932-1933 dupa planurile arhitectilor newyorkezi LS Weeks si Edmond Van Sanen Algi, este prima constructie inalta cu schelet metalic din Romania. El a fost comanditat de Societatea Anonima Romana de Telefoane, iar planurile constructorilor americani de zgarie-nori au fost puse in aplicare de antreprenori romani: Societatea Anonima de Constructii Union a realizat fundatia, in timp ce scheletul metalic al palatului a fost desavarsit de Uzinele de Fier si Domeniile Resita.
Multa vreme Palatul Telefoanelor a ramas, cu cei 52,5 m ai sai, un reper de inaltime pentru Bucuresti, un monolit cu aer strain venit sa alunge de pe harta terasa Otetelesanu, loc de intalnire faimos pentru intelectualii si artistii vremii. Nu toti au fost bucurosi de aceasta inlocuire, intr-o capitala mereu gata sa se repuna in discutie, inegala din punct de vedere urbanistic.
Ministerul Culturii a clasat palatul ca monument istoric de categorie B, mentionand holul cladirii, placajele exterioare si etajul al optulea printre cele care cu tot dinadinsul trebuie conservate. Detaliile decoratiunilor interioare de la parter si etajul opt, etaj oficial al administratiei din perioada interbelica, stau marturie stilului Art Déco si apar in fotografiile lui W. Weiss, cu ajutorul carora s-a si realizat in buna parte reconstructia finalizata in 2005.
Timpul Si cutremurele au pus cladirea in pericol
Palatul Telefoanelor a fost construit in numai 17 luni. Concomitent cu finisarea cladirii se instalau utilajele pentru incalzire, ventilatie, apa, lift si aparatura pentru telecomunicatii. Ulterior (in 1940 si 1946) constructia a fost extinsa pe verticala cu doua niveluri si i-a fost adaugat un corp de patru etaje. Calea Victoriei si intreg Bucurestiul au vazut crescand cladirea aceasta moderna, imbracata in piatra, adapost pentru tot ce avea orasul mai sofisticat in privinta tehnicii. Calea Victoriei a putut sa asiste si la macinarea in timp a monolitului, lovit de bombardamentul aliat din 1941, subrezit de cutremurele din 1940, 1977, 1986 si 1990. Fiecare miscare seismica adauga partea ei la avariile exterioare si interioare ale structurii metalice si zidariei de inchidere. Intre 1977 si 1993 s-au efectuat mai multe expertize, ultima concluzionand ca structura de rezistenta este solicitata peste limitele unei functionari in siguranta, stalpii si grinzile suferind deformatii in urma seismelor. Zidaria exterioara ajunsese si ea in stare grava de avarie, deoarece prelua socul seismic impreuna cu scheletul metalic al constructiei.
Consolidarea si restaurarea Palatului Telefoanelor au consumat o decada din istoria sa. In anul 1995 Primaria Municipiului Bucuresti, elibera autorizatia de construire, iar santierul se deschidea doi ani mai tarziu, sub antreprenoriatul Rotary Constructii, incheindu-se in 2005, o data cu predarea cladirii catre proprietar. Conceptul original de consolidare, promovat de prof. ing. Alexandru Cismigiu, a fost proiectat de experti ai Proiect Bucuresti si premiat la incheierea sa de Ministerul Culturii si Cultelor pentru meritul de a fi adus intr-un demers de consolidare de monument istoric din Romania un element inovator: consolidarea prin diafragme de beton armat cu armatura predominant rigida si elemente flexibile, asezata vertical si "in cruce".
Proiect Bucuresti a pornit in demersul sau de la un exercitiu de rabdare: reconstituirea in totalitate a planurilor originale ale cladirii, care n-au putut fi gasite. Cu atat mai mult era necesara o asemenea reconstituire, cu cat palatul este pe Lista Monumentelor Istorice, iar avizul din 1994 al Directiei Monumentelor, Ansamblurilor si Siturilor Istorice stipula pastrarea aspectului initial al fatadelor si selectionarea "spatiilor interioare valoros decorate"; pentru a le conserva si proteja.
Lucrarile nu au afectat activitatea palatului
Consolidarea Palatului Telefoanelor iese din comun sub variate aspecte. Insasi atmosfera de lucru e trasata de un context neobisnuit: in plin santier, trebuia ca angajatii Directiei de Telecomunicatii Bucuresti sa-si continue lucrul, iar ca blurile si antenele care deservesc cateva judete nu-si puteau inceta transmisia. Inginerul Eugen Ionescu, coordonatorul de proiect din partea antreprenorului, isi aminteste: "Cheia acestei constructii, particularitatea ei, este ca s-a consolidat fiind in functiune, iar consolidarea a implicat si marirea sectiunii unor stalpi interiori, in multe din salile acelea pline de aparatura. In acelasi timp, proprietarii faceau modernizari pe partea de telefonie."
Ritmul de desfasurare a muncii era trasat de nevoia de a opri macaralele din lucru la fiecare 30-60 de minute, pentru a nu afecta transmisia centrului de telefonie, ca si de programarea demolarilor noaptea. Cum ii afecta santierul pe angajatii Directiei de Telecomunicatii? "In general, ei au inteles ca noi trebuie sa le facem casa, iar noi am inteles ca ei aveau de muncit acolo. Incercam sa nu-i tulburam, sa provocam cat mai putine inundatii sau sa nu taiem, chiar neintentionat, prea multe cabluri", precizeaza Ionescu.
Dificultatile au aparut inca de la organizarea de santier: pentru a nu perturba circulatia rutiera pe Calea Victoriei a fost necesara amplasarea unui rand de piloti cu diametrul de 400 de mm pentru sprijinirea malurilor.
Rotary Constructii a inceput lucrarile de consolidare perimetrala cu forarea in jurul cladirii a 120 de piloti cu diametrul de 600 mm, la adancimi cuprinse intre 15 si 22 de metri. Rolul lor a fost de a sustine o grinda de fundare care sa preia greutatea suplimentara provenita din marirea structurii de rezistenta a imobilului. Concomitent a fost inceputa si consolidarea stalpilor interiori.
Procedura esentiala de consolidare este atipica. Sistemul se numeste BAR (Beton Armat Rigid) cu confectie metalica incastrata. Necesitatea de a-l pune in lucru a fost dictata de dimensiunile palatului, ca si de subrezimea sa. Procedura tipica de consolidare foloseste beton armat monolit, fara armatura rigida. Pentru a intelege si mai bine amploarea proiectului de fata, trebuie precizat ca armatura din tola metalica, realizata de un subantreprenor pitestean cu experienta de 40 de ani in domeniu (firma Indcomplex), era submontata la Pitesti, de unde calatorea noaptea, sosind pe Calea Victoriei cu transporturi speciale. Datorita complexitatii fara precedent in constructii civile, lucrarile de confectii metalice au fost verificate la fata locului si de Registrul Naval Roman.
Sapaturile manuale perimetrale necesare grinzii de fundatie, efectuate la adancimi de pana la 10 m, au activat panza de apa freatica. Pompele de epuisment au lucrat trei luni pentru a putea elimina problema, marind proportional costul lucrarii. Un alt moment dificil de pe parcursul proiectului a fost consolidarea turnului imobilului, gazda unui rezervor imens de apa. "Din punct de vedere seismic, acest rezervor era o problema, pentru ca ar fi actionat ca un pendul. Pana la urma am renuntat la el, consolidand turnul cu sprijinul unor grinzi suplimentare. A fost o consolidare cu grad ridicat de pericol, fiind executata la aproape 60 de metri inaltime, pe schele in consola", mentioneaza Eugen Ionescu.
Consolidarea realizata prin exteriorul cladirii a implicat decopertarea completa a placajului decorativ, pentru ca structura veche de caramida sa faca legatura cu structura noua de beton. Mulaje si fotografii dupa piesele originale de placaj au fost trimise subantreprenorului TitanMar, care a fost insarcinat cu inlocuirea totala a vechilor placi de piatra cu altele noi, din marmura de Podeni.
Stil aparte
Palatul Telefoanelor apartine Bucurestiului de altadata, dar rolul sau de cladire utilitara il mentine intr-o continua contemporaneitate. Pastrarea constanta a unei maxime functionalitati nu poate decat sa primeze. Cu atat mai mult creste in importanta o dezbatere din familia celor care nu se termina niciodata atunci cand vine vorba de monumentele istorice: cat si cum sacrificam nevoile contemporane? Esentiala, fireste, este pastrarea unei continuitati a imaginii locului in constiinta trecatorului. Prima privire aruncata proiectului tocmai incheiat trebuie sa-l asigure ca locul nu s-a modificat in datele sale esentiale, ca nimeni nu a venit sa inlocuiasca piatra poroasa cu vreo carcasa de metal si sticla, pentru ca nimeni nici n-ar fi putut s-o faca. Ministerul Culturii, clasand cladirea ca monument, isi asigura dreptul de a fi informat si, intr-o anumita masura, de a controla actiunile care modifica date initiale importante pentru istoria constructiei.
In cazul Palatului Telefoanelor, putine spatii si elemente de decor sunt importante pentru o eventuala istorie a constructiei, pentru simplul motiv ca orice cladire de tip functional este proiectata pentru a-i fi aduse modificarile pe care evolutia tehnicii le considera necesare. Majoritatea spatiilor sunt, oricum, mai degraba depozite pentru masinariile complexe care fac sa functioneze inventia lui Bell. Pentru Ministerul Culturii, adevaratul proces de restaurare si conservare privea parterul si etajul al optulea al cladirii. Dintre acestea, etajul opt fusese in vremurile dintre razboaie etajul administrativ, cu birouri si sali de conferinta decorate in stil Art Déco. Acelasi stil predomina si la parter.
Cat si cum s-a pastrat, cat de mult a fost sacrificat in numele functionalitatii sporite, iata coordonatele unei "povesti cu cantec" care a insotit procesul de restaurare. In anul 2004 Ordinul Arhitectilor din Romania protesta printr-un comunicat de presa impotriva demolarii lambriurilor, semineului, dulapurilor inzidite si anexelor perimetrale ale salii de sedinte de la etajul opt, facand public apelul la conducerea Romtelecom sa permita arhitectilor, autori ai proiectului de consolidare, finalizarea restaurarii in date, care sa-i conserve valoarea de patrimoniu. Cu toate acestea, actiunea Ordinului Arhitectilor nu a modificat evolutia lucrarilor.
Este de esenta oricarui proiect de amploare sa provoace controverse, la fel cum munca de fiecare zi in cadrul unui santier foarte complex implica modificari si adaptari perpetue. Ar fi poate, aici, locul sa ne intrebam cate consolidari sau restaurari de amploare au fost ferite de polemici. Ele au existat in cazul Bisericii Negre din Brasov, exista inca in cazul, mult mai mediatizat, al ansamblului lucrarilor lui Brancusi de la Targu Jiu. In mai toate situatiile, deciziile gresite au implicat detalii tehnice ale proiectelor, facand fiecare greseala cu atat mai grava.
Palatul Telefoanelor insa a fost ferit de asemenea greseli. In opt ani de santier s-a reusit scoaterea cladirii din starea de "precolaps", adaptarea ei la cerintele tehnicii moderne, dar si mentinerea, in zonele esentiale din punct de vedere patrimonial, a coerentei stilistice originale. Cu aproape 700 de persoane implicate in proiect, cu un total al costurilor estimat la 8 milioane de euro, Palatul Telefoanelor reprezinta un cumul de recorduri in materie.
