Ultimele articole:
Romexpo a organizat luna trecuta cea de-a XIV-a editie a expozitiei internationale de materiale si sisteme pentru constructii Construct Expo Antreprenor. citeste totProcedeul Lasergrip patentat permite pentru prima oara realizarea de produse de clasa R9 de aderenta cu ajutorul geamului transparent fara imperfectiuni optice. In cele ce urmeaza va vom arata ...citeste totProf. RNDr. Jaroslav Rímal, Dr. Sc. si Dipl.-Ing. Marcus Hermes au cercetat influenta diferitelor structuri murale asupra proprietatilor termice ale invelisurilor cladirilor, cu rezultate ...citeste totHome

Evenimentul s-a defasurat pe o suprafata de 48.500 mp, din care 42.000 mp in interior si 6.500 mp in exterior. Printre participantii romani la acest eveniment s-a aflat si revista GFF, care a promovat cel mai recent numar al sau. Pentru a vedea care sunt opiniile firmelor expozante redactia noastra a adresat cateva intrebari acestora:
1. Cum caracterizati editia din acest an a Construct Expo Ambient?
2. Considerati oportuna impartirea in 2 evenimente a vechiului targ Construct Expo?
3. Care au fost noutatile firmei dvs pe care le-ati prezentat la targ?
4. Care a fost raportul calitate-pret (inchiriere mp) stabilit de organizatori?
5. Veti participa si anul viitor la acest eveniment?
1. Editia din acest an a targului Construct Expo Ambient ne surprinde ca in fiecare an prin numarul mare de participanti, prin pregatirea excelenta a tot ceea ce reprezinta organizarea Romexpo, prin modul de prezentare si pregatire a expozantilor intr-un mod profesionist. Utilitatea unei astfel de intalniri vine sa puna accent pe mentinerea unei relatii de interdependenta intre noile aparitii in domeniu si capacitatea noastra de a face fata acestor provocari atat la nivel intern, cat si extern.
2. Da, este oportuna din anumite puncte de vedere: un targ mult mai specializat, mult mai tehnic si cu vizitatori mai putini, dar interesati.
3. Pentru a raspunde cat mai fidel asteptarilor vizitatorilor si partenerilor nostri, am facut demonstratii in cadrul standului din Pavilonul 14 cu urmatoarele utilaje:
ALPHA 315 N – un nou sistem de incarcare – descarcare. Este un sistem nou de tipul Start To Start, ce creste productivitatea utilajului si usureaza mult munca operatorilor acestuia. Logica principiului Start To Start este simpla: incarcarea pieselor neprelucrate de la 1 la 8 se face in acelasi timp cu descarcarea pieselor prelucrate. Astfel operatorul poate prelua deja piesele prelucrate, spalate si uscate foarte simplu conectand la unitatea circulara o masina de spalat orizontala.
Masa de taiat automata REV 372 PR-SR, cu plan de lucru fix si furci rabatabile pentru incarcare. Acuratetea taierilor, rectilinii sau curbe este garantata de sistemul (roata dintata cremalier) de deplasare a podului si capului de taiere. Diversitatea operatiilor si caracteristicile de top recomanda acest tip de utilaj producatorilor medii si mari din domeniul prelucrarii sticlei plane.
Extruder de Bicomponent ECO STAR 250 – Extruder de poliretan/polisulfid pentru etansare (la rece cu material bicomponent) a geamului termoizolant.
Masina de gaurit:VT125– Masina cu 2 capete, cu o structura rezistenta si foarte usor de folosit, disponibila in modele automate si semiautomate. Au un design modern, conceput in concordanta cu criteriile de calitate ale masinilor mari. Desi sunt gandite pentru o productie auxiliara, sunt fiabile si rezistente in timp.
De asemenea, firma a promovat si noi produse sub brandul Compakt. Definirea contextului in care brandul Compakt se manifesta, identificarea noilor directii strategice, introducerea titulaturii „Etanseaza. Izoleaza. Fixeaza”, sunt doar cateva din elementele noi de identitate, ce ajuta la consolidarea increderii in calitatea produselor brandului. Gama Compakt va fi completata de urmatoarele produse: etansant cauciuc, etansant acoperis, etansant cuptor, silicon acvarii si Compakt Spuma poliuretanica 300ml.
4. Nivelul pretului de inchiriere este din ce in ce mai ridicat, dar acceptabil, avand in vedere impresionanta participare la nivel international si amploarea acestui eveniment. Conditiile oferite participantilor se reflecta in pretul de inchiriere, iar According Group a promovat prin cele doua standuri, cel de utilaje si standul de produse – retail, cele mai noi tehnologii si solutii din domeniul de referinta.
5. Da, vom participa cu siguranta. Vom fi la cea de-a opta participare consecutiva, pentru a fi in contact direct cu partenerii nostri actuali si viitori, pentru a promova cele mai noi si moderne tehnologii in domeniul de referinta, apreciaza Marinela Lature, PR Officer al companiei.
1. Organizarea expozitiei a fost buna, dar interesul publicului fata de aceasta a fost in scadere.
2. A fost buna datorita cresterii spatiului expozitional, dar nu atat de buna din punctul de vedere al scaderii numarului de vizitatori. Chiar daca nu erau implicati direct in toate activitatile, organizarea veche permitea arhitectilor, constructorilor etc. sa aiba contact cu toate domeniile din constructii.
3. GEZE a prezentat sistemul de pereti amovibili MSW.
4. A fost satisfacator.
5. Da, vom participa, considera Coriolan Neacsu, project Consultant GEZE GmbH.
1. Editia din acest an a targului a fost pentru noi extrem de slaba. Ca si organizare, poate ca a fost relativ bine organizat, dar am constatat cu stupoare ca cei vizati nici macar nu au auzit de expozitie. Mentionez ca vorbesc de varfurile arhitecturii din tara si nu numai , de marile companii de constructii sau de investitii imobiliare. Cand am constatat ca nu ne viziteaza (desi in anii trecuti majoritatea ne-au vizitat) si am ales varianta de ai suna la telefon, cu stupoare am constatat ca nici nu au auzit ca s-a organizat targ separat privind aceste bunuri de larg consum. Parerea mea este ca nu a fost mediatizat. Numarul vizitatorilor a fost extrem de putin fata de anii precedenti, declara Fogarassy Zsolt, manager general al companiei din Targu-Mures.
2. Impartirea in 2 a evenimentelor specifice constructiilor, in tara , poate fi o hotarare buna, dar aceasta editie a fost pur si simplu catastrofala din punctul de vedere al expozantului. Cred ca singurul care a facut afacere buna in cazul de fata a fost Romexpo pentru ca vandut de 2 ori suprafata de expozitie. In ceea ce ne priveste ne gandim serios la a nu ne mai prezenta la targ inca o data, daca facem un bilant al cheltuielilor si al clientelei obtinute astfel, si ajungem la concluzia ca banii se pot cheltui si altfel. Mai ales luand in considerare faptul destul de crud: un ban se poate cheltui doar o singura data!
3. Am prezentat ca si noutate pe piata trei game de produse pentru exterior cu diferite grade de echipare. Respectiv vopselele si materialele menite conservarii lemnului.
4. Nu as dori sa ma exprim.
5. Nu cred. Nu suntem motivati pentru a face o astfel de cheltuiala. Dar poate ca, in cazul in care nu suntem singurii, atunci si organizatorii a astfel de evenimente se vor gandi un pic mai amplu la a-si trata clientii.
1. A fost o editie cu bune si cu rele la un loc. Este adevarat ca partile bune au fost mult mai numeroase decat aspectele negative. Organizarea a fost bunicica - Romexpo mai are mult pana la a face un lucru bun de „la cap la coada”. Apecte pozitive:
comasarea producatorilor de utilaje pentru tamplarie PVC in acelasi pavilion.
numar satisfacator de vizitatori in zilele de 18 si 20 mai, pe 17 si pe 21 consemnandu-se un numar mai mic al acestora.
Parti negative:
iesirea din Parcarea F a fost complet defectuoasa;
caderi de tensiune repetate in pavilion (anumite utilaje putand fi afectate din aceasta cauza);
mocheta lipita prost.
2. A fost oportuna impartirea vechiului targ in doua evenimente, pentru ca potentialii sau actualii clienti sa poata alege exact unde sa mearga. Din experienta putem spune ca ar fi mult mai bine ca editiile viitoare sa se intinda pe o durata de 3 zile; pe parcursul acestor zile se pot realiza contactele necesare. Pe viitor ar trebui o promovare mult mai buna a acestui eveniment.
3. Ca noutate in cadrul acestui targ a fost prezentarea urmatoarelor utilaje:
Masina de debavurat SV 530, una dintre cele mai robuste, fiabile si flexibile utilaje de pe piata mondiala din domeniul tamplariei din PVC;
Masina de sudat cu patru capete AKS 1610 cu limitarea cordonului de sudura la 0,2 mm si sudarea „Paralel +“.
Cei care au vizitat toate standurile acestei expozitii au putut remarca faptul ca URBAN are cele mai robuste utilaje pentru sudat si debavurat, acest lucru avand ca rezultate o fiabilitate si calitate garantate in timp. Acest lucru explica si faptul ca utilajele germane URBAN isi pastreaza valoarea ridicata in timp, chiar daca s-a lucrat pe ele foarte mult timp, declara Ovidiu Farcasiu, manager al companiei.
4. Deoarece URBAN participa la toate expozitiile mondiale importante din domeniu, putem preciza faptul ca se plateste un pret mult prea mare pentru calitatea satisfacatoare a serviciilor oferite.
5. Fiind cel mai important eveniment national din domeniu, cu siguranta o sa participam si la anul la aceasta expozitie.